De ce nu mai zic nimic? Ba zic, multe si marunte, dar nu se aude pana la voi, desi nu vorbesc in gand, pentru simplul motiv ca din butoiul meu cu melancolie n-a reusit sa iasa la niveala niciuna din retetele pe care desi le-am pregatit, n-a fost chip sa le conving sa se stramute pe hartie. Pe ecran. Pe blog.
Pana azi, cand dintr-o data, m-am intrebat daca ati pofti cumva la un gratar.
De miel. Si legume, ca de cand tot stau cuminte si "tac "n-am mai vorbit despre ele ca despre niste straine.
Pana culegeti voi un pic de menta, spalati niste frunzulite, le presarati cu un pic de zahar (poate fi si brun), le zdrobiti usurel, le stropiti cu zeama stoarsa de la o lamaie, apa si rom pe care il lasati sa se prelinga in pahar, asa, pret de sapte secunde ardelenesti, eu o sa va spun ca in tot asa de scurt timp, am taiat cubulete carnea (pulpa) de miel,
am zdrobit cativa catei de usturoi, am presarat sare, piper, si (vorba cantecului, frunza verde) rozmarin, ulei si lamaie si am pus vasul la frigider, sa se imbine aromele.
In timp ce imi intra bine in cap, pe ambele urechi ca mai sunt si altii (Connect-R) care "Vara nu dorm" mi-am zis ca da, vezi ce bine ca nu ma las nici eu pe tanjala, acum cand e ziua mai lunga si cerul mai senin.
Si cu starea asta buna de spirit, ca cica asa iese si mancarea mai buna, cand cel care o pregateste are o stare de bine, am taiat: ceapa, ardei si rosiile de la care am indepartat semintele, in bucatele de (aproximativ) aceeasi marime cu bucatelele de carne, gandind (pozitiv) ca in felul asta se vor coace uniform.
Pana se incalzeste gratarul, revenim la paharele noastre inalte cu amestecul despe care pomeneam, Mojito pe numele lui si se pun cateva cubulete de gheata.
Ca vorba aceea, s-a mai vazut si la alte case: cu un picior pe jar si unul pe gheata, in medie stam bine.
Si ca sa nu stam degeaba, inlocuim frigaruile de metal cu crengutele de rozmarin. Daca vrem. Daca nu, nu.
Pofta ar fi bine sa avem, ca bucatele sunt bune!
Sa auzim numai de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu