Ca si multe alte cele ce-mi placeau odata si pe care nu le-am facut prea des in ultimii... tz... sa tot fie douazeci de ani, n-am mai facut tortul asta cu dovlecei de cand aveam eu vreo douazeci si ceva de ani, iar vara-mea Jeni cu 11 mai mult. Ce tin minte clar e ca atunci cand eu aveam 18 ani, mi se parea ca Jeni e fata tare "faina" (a se citi ardeleneste, "de treaba"), dar cam batrana.
Asa ca acum, ca e 21 mai si Jeni e tot tanara si frumoasa si e ziua ei, ii fac dedicatie un tort cum faceam eu in tineretile noastre. Cu dovlecei. Tineri. Si fara seminte. Sau daca chiar s-ar intampla sa aiba, asta ar insemna ca sunt deja copti (la minte) si nu intra in categoria "tineri si nelinistiti" cum eram si noi la momentul vorbirii.
Daca inca nu v-ati lamurit ca nu vorbesc din amintiri, ci chiar asa e tortul asta , uite"dovada": caietul meu cu amintiri din bucatarie. Care, ingalbenit de vreme cum este, e prilej de multe amintiri si retete de pe vremuri. Bune.
Acum ca ne-am lamurit ce vrem, se ia vreun kilogram. De tineri. Si fragezi. Dovlecei.
Se curata de coaja, se dau pe razatoare si se fierb. La foc iute. C-asa e cand esti tanar. Doar cu timpul te mai domolesti.
Scrie in caietul meu "2 linguri de dulceata".
Asa ca se ia vreun kilogram de caise dulci si aromate si se mai pune un pic de zahar, c-asa e cand esti tanar. Exagerezi. Un pic.
Se mai pun si arome. C-asa e cand esti deja mai intelept. Ai descoperit ce e cardamonul. Macini si presari. Un pic.
Lasi sa fiarba totul pana se leaga. Si povestea cu tortul incepe sa prinda contur.
Am prajit deja si macinam alunele. Stiu ca scrie in caiet nuci, dar asa sunt eu. Nu respect intru totul cuvantul scris.
La blat, da. Doar ca am ajustat un pic. Cantitatile.
Se iau sase oua si apoi se respecta ce am scris: se separa galbenusurile, se adauga 150 grame zahar. Se adauga albusurile batute spuma si apoi amestecand usor, se adauga treptat 150 grame de faina, amestecata cu 1 praf de copt si date prin sita.
Se pregateste crema:
Dovleceii se lasa la scurs intr-o strecuratoare, apoi se adauga alune macinate si zahar (dupa ochi, la marele fix), vreo 4 linguri de dulceata, ca prea a iesit buna, sa fi pus doar 2 si seminte macinate de anason stelat.
Tot cu anason stelat am aromat si siropul.
Se umple tortul cu crema, deasupra de adauga alunele. De padure.
Ca in alunis, acolo la munte, la bunicii nostri. Stie Jeni. Din jos de clai. Randul asta nu face parte din reteta. Face parte din amintiri. Din copilarie.
Se lasa totul la frigider pana-si intra in fire. Respectiv se intrepatrund aromele.
Cam asa arata reteta in varianta ei originala. Fara corset.
Dar cum de la o vreme te domolesti de-a binelea, din cand in cand ti-e pofta de ceva mai....fistichiu. Si pui o crema cu fistic. Un pic, cat sa stea piscoturile.
Si-ti vine sa faci cum ai citit undeva si ai vazut cu ochii tai ca se poate: Sa-ti pui palaria violet (zice povestea). Se pare ca sunt si alte tanti care nu respecta intru to(r)tul, ci-si pun palaria rosie, dar au prins ideea: sa te bucuri de viata.
La momentul asta, eu ma bucuram de priveliste, iar Sorin zicea : "cheese".
Cat despre vara-mea, astazi, as fi vrut sa-i trimit un brat de margarete, ca alea asa ii plac ei, dar pentru ca suntem departe si n-as fi vrut sa se ofileasca pe drum, am rugat o muscata, ca alea sunt rezistente, sa stea cuminte. La poza.
Cum stateam si noi, intr-o buna zi, de ziua mea. Pe malul Somesului. Acum cativa ani. Buni.
Pai cum sa nu-ti fie bine, cand ai verisoarele de-o parte si de cealalta.
Cat despre tort, a iesit bun. Foarte bun, as zice. Incercati, daca vreti sa va convingeti.
Felia pentru vara-mea a disparut, vad. Cred ca a transformat-o Octavia. In ce se vede.
Asa cum ziceam eu intr-o compunere pentru scoala, pe care m-a ajutat s-o scriu vara-mea, Luci, acum multi, multi ani: "Margarete si oameni, razand".
LA MULTI ANI! draga Jeni si sper sa-ti placa tortul. Noua ne-a placut.
Sa auzim numai de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu