TORT CU FLORI DE COLT pentru FATA VERDE CU PARUL PADURE

 

Buna sa va fie inima, dragii mei!

Cred ca unii  dintre voi aveti printre prietenii cei dragi si buni, oameni pe care ii cunoasteti inca de pe bancile liceului, asa e? Dar spuneti-mi, va rog, cati dintre voi au (auzit de) prietenii care s-au infiripat pe sub bancile liceului, respectiv in poala uniformei, 

unde la mai fiecare ora de biologie, se juca YAMS.

Cum cine? Cine avea in inima tanara atata curaj si nebunie frumoasa incat sa nu se inspaimante prea tare de consecinte… Prietenuta mea buna, Geta si eu… Dana, cea responsabila de mai toate nebuniile pe care le-am facut asa, usor, doar ca o pata de culoare in tabloul  altfel austerului nostru liceu.

Cum ne obisnuiseram deja sa auzim;” Hazi, Chertes, ia spuneti voi despre ce este vorb(ire)a in lectia de astazi, ca prea va agitati pe sub banca”….Ne-am obisnuit si  invatam lectia in avans, sa nu ne mai  surprinda nici ea cu intrebarile, sa intrerupa jocul si nici noi  sa nu-i tulburam linistea doamnei profesoare.

Anii au trecut in zbor si noi tot cu inima tanara  si prietenute bune suntem, chiar daca uneori nu vorbim atat de des pe cat ne-ar placea, dar cu siguranta ne gandim una la cealalta si simtim la fel. Cum sa  fie altfel, cand ne leaga aminitiri fara numar, care nu ar putea fi cuprinse in toate albumele pe care le-as putea aduna …. Si pot😊

Dar nu v-am spus prea clar despre care Geta e povestea  de azi.  E  prietenuta si “ surorita mea de suflet” pe care o alint in fel si chip: Ge(n)tuta, Heta , Geta-Bionergeta, Jetta  si doar cand nu suna cu lunile Getoaia mea, tot draga.

L-am rugat pe Sorin sa ma ajute sa alegem “cateva” poze si mi-a spus : ”Vezi ca ai pus vreo 80.  Sa nu le pui pe toate, ca altfel te intinzi prea mult cu povestea si azi e ocupata Geta, nu are timp de povesti"….

 Da, stiu….ca ocupata sunt si eu…. mi-am cautat bijuterii alese (de Geta pentru mine),

sa le port cu mare drag in zi de mare sarbatoare pentru ea si Radu. Cum care Radu?  Manta. Dragutul Getei si Omu’ nostru de la (Varful) Omu’ …stie el bine, ca doar asteptam ziua in care sa ne plimbam impreuna prin Sibiu, 

asa cum ne-a spus ca o vom face intr-o buna zi.

Si mai ales asteptam ziua potrivita in care inimile lor sa se uneasca si  sa spuna: ”DA”

Iar noi sa le fim alaturi cu emotie si cu drag.

N-as putea cuprinde tot ce ne leaga nici in toate cuvintele pe care le-as putea insira…. Si pot😊

Ca doar de ce altceva mi-ar fi daruit Getuta un album si  un caiet cu un creion sugubat, parca spunandu-mi: "Ia de la mine un caiet si un condei… poti sa scrii in el ce vrei”… ca multe ar mai fi de spus. Lui Sorin, care nu fumeaza, i-a daruit o pipa si tutun aromat, ca rabdare i-a daruit Bunul Dumnezeu...stia ca va fi nevoie...

Cand eram noi si mai tinere, ca de zglobii… tot cu inima zburdalnica am ramas, ne invataseram sa ne asternem gandurile intr-un caiet pe care il purtam de la una la cealata si care era comoara noastra nepretuita. Nu stiu pe unde o fi ramas caietele, dar cu siguranta trairile pe care le-am impartasit  cu prietenuta mea s-au intiparit adanc in inima mea. Obiceiul asta il mai avem si acum si cand avem prilejul ne scriem una alteia ce si cum...Simtim.

Auzisem candva de la un prieten de-al nostru ca:  “Sunt prieteni de bere  

si prieteni de coarda”,

adica unii cu care poti sa te distrezi la cate un pahar de vorba si cei  in mana carora iti poti lasa viata, asa de nadejde sunt.

Care te sustin in orice imprejurare, la bine si la greu.

Ce sa zici de noi, fericite sa putem face si una si cealalta, cu aceeasi naturalete.

Noi doua avem in comun mai mult decat faptul ca mama Getei si tatal meu au fost din aceeasi comuna si ca pe amandoua ne-a durut inima cand amandoi s-au dus la ceruri…si ne-am sprijinit cum am putut mai bine in acele momente.

Dar pe amandoua ne-a intarit Bunul Dumnezeu si ne-a ajutat sa acceptam ca asa e mersul vietii si ca uneori  trebuie sa ne despartim de cei dragi, dar numai in planul imediat, vizibil. Ei ne vor urmari si lumina cu prezenta lor in sufletele noastre, mereu. Dumnezeu sa-i odihneasca pe parintii care au plecat. Sunt sigura ca mama ta, Getuta, zambeste din inaltul  cerului si se bucura de bucuria voastra, azi. Si de azi inainte.

Ma bucur si eu ca Dumnezeu v-a dat rabdare sa urcati muntele si sa va gasiti unul pe celalalt si va va calauzi pasii si tine in bratele Lui si pe mai departe. Doamne ajuta!

 Mai avem in comun si  cele  doua fetite minunate 

carora le suntem nase, Maria si Elena,

pe care  ni le-a incredintat duhovniceste cealalta prietenuta si “surorita de suflet” a noastra, Cristina.  Pe mezina  Tatiana i-a incredintat-o Simonei, iar Geta si cu mine o "impartim frateste” si pe ea.

 Si asta nu e putin lucru si legatura ce ne leaga e mai puternica decat credem noi.

In inima Getutei e atata iubire incat ajunge pentru noi toti: Pentru Radu, pe care il alintam “Copilutul”, ca a e putin mai ”fraged” decat noi, pentru Marius si  Dragos, fratii ei si familiile lor, pentru noi prietenii ei si pentru prietenii prietenilor nostri, care  de indata  ce o intalnesc pe Geta, o simt calda si luminoasa si se bucura si ei de energia si caldura ei.

 Acum hai sa va spun cate rufe am spalat noi doua impreuna, de-a lungul anilor

 si uneori din viteza si exaltare am fost la limita,

ca in orice familie. 

 Si cate pietre pretioase am cules impreuna,

pana s-a gandit Sorin sa ne spuna ca de fapt erau cioburi slefuite de valuri.

 Si-asa ne-au placut si nu ne-am dat inapoi sa aratam ca ne vine sa topaim.

Si cat i-am mai vegheat pe cei mici sa deprinda jocul 

si de a fost soare,

sau frig,

noi tot bucuroase am fost de toate, fie ca ne-am dus cu Ge(n)tuta pe lacul Ontario

sau  la Niagara. 

Fetele au crescut si au devenit domnisoare,

dar la asa nase...asa fine...tot jucause au ramas.

Si cate torturi am mai facut impreuna. Si uneori (unii dintre noi) ne-am bagat si degetele in gelatina, dupa cum bine (ca) a ramas consemnat.

si  ne-am bucurat de toate micile placeri.

Si de cate ori am mustacit ca pisoii la paharul cu lapte.

Si cate peripetii am avut in vacanta noastra la malul Atlanticului, 

unde am ajuns de dragul Getutei, care isi dorise sa vada  pasarile Puffin,

care sunt un fel de rude cu pinguinii….a caror poveste ne-a placut asa de mult. Atunci cand isi aleg perechea fac asa: masculul ii pune femelei o pietricica la picioare, ea o accepta, apoi se pretuiesc tot restul zilelor lor.

Daca ati sti cat de drag ne e Radu, care i-a pus Getutei muntele la picioare, ca ea sa se poata apropia de cer, sa-si intinda bratele si mai ales sufletul  spre inalt, spre senin, spre frumos. Sa  lumineze.

Ba unde mai pui ca de dragul Getei imi place ploaia si zapada, ba chiar o tinem pe-aici cateva luni in fiecare an. De bucurie ca si-a gasit un OM de nadejde. 

Nu asta de zapada, stiti voi bine ca despre Radu vorbesc.

De cate ori am stat noaptea intreaga scriind una pentru cealalta, ori povestind impreuna. Cand am mers in Romania si Sorin a ramas acasa,  el m-a sunat si m-a intrebat ce fac. Statem cu Geta si depanam povesti si se nimerise sa fie pe-acolo si-o Lacrima de-a lui Ovidiu, poetul iubirii…  Cred ca din cauza noastra si-a perseverentei cu care am tot intrebat: ”Ati primit? Ati primit?" intr-o vreme cand aceasta licoare nu mai era de gasit prin Cluj, la  cateva magazine mici de pe straduta  Bolyai aparusera  afise pe usa magazinelor : ”Nu avem Lacrima lui Ovidiu”. Dar noi nu le-am lasat descurajate nici atunci si am stiu ca pana la urma toate se indreapta… Si asa a fost.

 Iar noi, am lasat cate-un semn pe unde am umblat,

dar ne-strangatori din fire nu tinem prea multe la pastrare, asa ca suntem bucurosi ca  macar avem amintiri multe si placute, din plin.

Cand am intrebat-o pe Geta, acum 3 zile, cine o sa-i faca tortul pentru azi, a spus, razand: "Nu stiu, dar i-am intrebat pe cei de la restaurant daca am putea duce un tort.” Iar eu, care am la Cluj oameni dragi pe care ii pot ruga in ultima clipa sa faca ce imi doresc eu, am rugat-o pe Giovanna de la Azucar sa…. culeaga niste flori de colt.

 

si sa le dedice proaspetei familii.

Eu, ca e zi de sarbatoare, dupa ureche imi pun o floare

asa imi canta inima....tic-a tic, tic-a ta, se marita Geta mea!

Visam la ziua asta…in care sa fac un tort Padurea Neagra pentru fata mea verde cu parul padure

si de-ar vrea ursul  pe to(r)t sa-l fure…

nu e nici un bai, bine ca Geta e la adapost in inima lui Radu. Le dorim din tot sufletul sa traiasca fericiti pana la adanci batranete.

Cat despre tort, cum-necum cred ca va ajunge la Cluj un tort cu zmeura, ca doar nici ursul nu o sa vrea sa o manance, pe toata, singur. Oricat de bune ar fi toate, tot mai bine e cand imparti cu cineva.

As mai vrea sa ii trimit Getei, mireasa de azi, toata dragostea mea si gandurile bune si o multime de flori. 

si sa-i culeg flori de camp

printre care sa fie multe, multe margarete, 

dar si cateva flori de colt,  spre a fi puse bine la pastrare,

ca rara e si prietenia ce ne leaga si iubirea ce a facut ca ea si Radu sa se uneasca intr-un singur destin. Fie ca  drumul vostru impreuna sa fie frumos si vesel.

Si cate cute o fi brazdat gerul si soarele si vantul pe fetele noastre si cate urme o fi lasat viata in inimile noastre, isi au rostul lor, spre a aprecia si a multumi  Domnului pentru toate.

 Povestea serioasa va urma cu “happy end”, zicea Geta si eu stiu ca e asa,

... abia acum incepe, bucurati-va!

Luci, verisoara mea a fost azi alaturi de dragii nostri prieteni,

s-a emotionat de bucurie si ne-a aratat si noua ca sunt  frumosi si senini.

Vezi de ce e bine sa asculti  de cei batrani intelepti, ca ei stiu ca nu trebuie sa te ingrijorezi vreodata  pentru ceva, ca "ce e al tau e pus deoparte si invelit in brusture".

Iar pentru Radu, mirele de azi, o epigrama de-a lui Pastorel Teodoreanu, sa nu uitam ca stim si de gluma:

“Unul bea ca-i bautor,

Altul bea ca-i bestie,

Numai eu, ca am umor,

Beau asa,de chestie”…si de drag, si de bucurie si ca sa ai motiv sa comanzi o “Lacrima lui Ovidiu”.

Din partea casei. De pe Oltet si pana la …Gura Raului. Sa radem si sa ne veselim in ziua in care sarbatoriti IUBIREA VOASTRA.

Cred ca azi lumea intreaga e vesela, voi sa ma iertati ca m-am intins la vorba, dar asa e cand esti fericit, ba chiar m-am abtinut si de la o multime de cuvinte, lasand pozele sa spuna povestea pe care v-o daruiesc azi, din tot sufletul meu.

Nu  de alta, dar darurile materiale, oricat de bune ar fi, 

sunt trecatoare,

pe cand daca te iubeste cineva care a pus mana pe-un condei.... o sa traiesti in veacul veacului, se zice.

Cineva tot a ramas nedumerit pe ziua de azi, ca asa sunt unii fara buzunare, n-au unde sa poarte un pic de simtul umorului la ei.

Duke, va sa zica, se intreba: toate bune si frumoase, dar de ce si cum au ajuns zarurile pe tort?...

I-am spus sa stea linistit, ca dragostea nu are nimic de-a face cu norocul si ca zarurile au fost aruncate doar asa....ca sa ne mentinem inima tanara.

A, da? Va cunosc de-atata timp si inca tot nu m-am obisnuit ca voi si cand vorbiti serios tot in joaca o faceti...dar...stai un pic...cum de mi-au iesit trei la fel? 

Asta numai timpul ne va poate spune...

Sa auzim numai de bine!