26 sept. 2012

Ceviche

Zilele astea, mai toata lumea e la dieta. SEE  FOOD DIET, adica. Nu SEA FOOD DIET.
Asa, (peste) visator cum sunt, mi-am lasat gandul sa zboare catre plaja insorita din South Beach, Miami. Nu South Beach Diet. Unde mai ca s-ar fi imbinat cele doua regimuri.  Daca am fi stiut (din prima) cu ce se mananca. Ceviche. Adica, ca sa intelegeti despre ce e vorbirea, sa va talmacesc: cand ne plimbam noi asa prin locurile mai sus mentionate, ne-a atras atentia un afis care aparea in meniul restaurantelor de prin zona:  CEVICHE incolo, CEVICHE incoace. Melodios cum suna, mai ca ne-am fi incumetat sa incercam asa, pe nestiute, dar cand am aflat ca e peste crud, am hotarat ca nu ne era intr-atat de foame... Si daca n-as fi incercat de curand sa fac acasa proba (fara) de foc, n-as fi stiut ce-am pierdut. Dar acum, ca stiu ce bunatate e, va impartasesc si voua. Ca nu doar despre mancare am aflat in vacanta cu pricina, ci si ca zicala "Sa nu te dai batut" prinde bine. Cateodata.
NEVER GIVE UP!

Spun asta pentru ca asa s-a intamplat. De la gandul dintai si pana la fapte, mi-a luat vreo cinci ani, dar pana  la urma, iata:
Am luat somon PROASPAT, avocado, lamaie, varza Savoy, micro-vegetale (eu am folosit lastari tineri de varza rosie), cateva ridichi si ceapa verde. Astea toate pentru salata.

Am taiat  marunt varza si ridichile si le-am amestecat cu micro-vegetalele. Se amesteca cu sosul format din: otet de orez, ulei de masline, mustar Dijon, sare, piper si putin zahar. Se lasa la frigider.

Somonul se taie bucatele si se marineaza cateva minute, doar, in suc de lamaie. Acidul citric actioneaza asupra proteinelor din pestele crud in mod similar cu actiunea caldurii, in timpul gatirii.
Pe farfurie se aseaza un strat din felii de avocado, peste care se cladesc, cu ajutorul unei forme, salata, bucatile de peste si se orneaza cu lastarii verzi.


Apoi, cativa stropi din sos...si cuvintele vor fi de prisos. Invitatia e lansata!


Sa auzim numai de bine!

22 sept. 2012

Tarta cu smochine


In  vremea  copilariei  mele, smochinele  erau  ceva  din  categoria  trenului. In satele  de  munte: prin unele  sate chiar  trecea  de-adevarat, prin altele se auzea, din departare, suieratul lui, in vreme ce in cele mai izolate, se auzise doar ca ar exista.
Trenul, da.
Printre povestile mele preferate se numara (si inca sta la loc de cinste, ca altfel de ce as fi avut cu noi, peste mari si tari) povestea lui Muc cel Mic. Ma fascina cum daca mananci aceleasi fructe, dar din copaci diferiti, ba ti se lungesc urechile, ba ti se prefac la loc.


Nu cred ca m-am indoit  vreodata  ca  asemenea smochine ar putea exista, dar nici nu m-am incapatanat sa ajung sa le vad, prin  tinuturile lor calde si sa ma lamuresc cum stau, de fapt  treburile, cu  fructul  asta care-mi parea atat de misterios.
Cand, in cele din urma, le-am vazut  de-aproape, fara ca macar sa le fi cautat, de bucurie si  surpriza nici macar n-am zis ca ardeleanul, ala care a vazut girafa: "No, asa ceva..."


M-am bucurat doar ca , daca esti rabdator, unele vise devin realitate si m-am gandit ceva de genul:"De v-ati coace, tarta v-as face". Bineinteles, pana una alta, una simpla, cat sa va deschida si voua apetitul pentru fructul asta, de care eu una, nu ma satur, in diverse combinatii.


De data asta am aranjat fructele, taiate in jumatate, peste foietaj, le-am pus putina miere si-am presarat putin rozmarin pe care il uscasem intr-o punga de hartie si-apoi l-am  macinat, sa dea un gust cum nu mai incercasem, dar speram sa umple casa si masa de o aroma pe cat de neasteptata, pe-atat de imbietoare.

  
Asa a si fost. Ca de asta se zice sa gandim frumos. Eu fug acum la serviciu, ca altfel asa mai sta cu voi la o poveste, dar va las pe voi sa incercati si-apoi sa savurati tarta asta simpla, cu smochine. Va doresc pofta buna!


 Sa auzim numai de bine!

18 sept. 2012

Mere caramel


Vorba unuia (intelept trebuie sa fi fost) zice ca :"Daca viata iti ofera lamai, tu sa faci limonada." Pentru ca vreau sa va scutesc de acreli, motivari si povesti-fara-de-sfarsit, va spun pe scurt ca mi s-a facut dor de ceva dulce. Cu mere acre sa fie!


2 mere mari, mai acrisoare si zemoase
40 gr. unt
4 linguri zahar tos
4 linguri zahar brun
300 ml frisca lichida
250 gr. crema mascarpone
8 biscuiti cu scortisoara
1 lingurita scortisoara macinata

Se decojesc merele si se taie bucatele mici.
Se topeste untul, se adauga un praf de sare. Poate sa va mire, dar asta va intensifica dulceata si aroma merelor.


Se adauga bucatelele de mere, se calesc aproximativ 10 minute, pana se inmoaie si incep sa se rumeneasca. Apoi se adauga zaharul alb, amestecand usor, pana se caramelizeaza.


Se scot merele, iar in  caramelul format se incorporeaza 100 ml frisca lichida. Se lasa cateva minute la foc mic, apoi sosul caramel ia deoparte.

(La momentul asta, ii puteti susoti "da' frumusel mai esti". Puteti sari acest pas daca toata operatiunea s-a produs intr-o craticioara rosie. Nu de alta, da' sa nu se deoache, frumusete de sos.)

Pentru crema, se amesteca  mascarpone cu restul de frisca, batuta, zahar brun si scortisoara.

Acum e momentul sa trimiteti baietii din casa sa se joace cu mingea sau sa se uite la altii cum se joaca. Nu de alta, dar in felul asta mai apucati sa aranjati totul in pahare. Altfel, veti auzi "Hmm... ce bun...a fost."

In pahare se pune un strat de biscuti maruntiti, un strat de crema, putin sos caramel, o lingura de mere si se repeta totul inca o data, pana aranjam totul in pahare.


Cel mai bine ar fi ca toate astea sa se intample chiar inainte sa bata la usa niste prieteni buni, cu care sa va para si viata mai dulce, nu doar desertul  acesta aromat.


Sa auzim numai de bine!