Praz cu masline

Cred ca si cei mai nastrusnici dintre noi,  nu putem dormi linistiti pana nu ne facem “tema”. Getuta mea draga  a spus acum cateva zile ca ar dori o reteta cu praz. Stii cum se zice, raspunsul la indemnul “Sari!”  e  “Cat de sus?”, nu car-ca-mar. Asa ca eu, in sinea mea, m-am intrebat imediat: “Cu ce sa fie?” Dar cum prietenii mei imi dau mereu prilejul sa ma manifest cum doresc, am stiut ca intrebarea mea retorica :  “Si oare cum ai vrea sa fie? Asa sau asa?”, va primi raspunsul asteptat: “Da”.

Asa ca mi-am luat frumusel  gentuta, am adus prazul, am  facut ce-am crezut c-ar  manca  prietenuta mea, acum ca e Post. Dar n-am postat nimic, m-am amuzat doar cum se posteaza Ron de-a curmezisul bucatariei, ca daca tot am treaba pe la frigider, aragaz, masa si alte locuri care daca nu se gateste nimic nici mare interes nu prezinta, si-o fi zis sa ma testeze cat de echilibrata sunt si-o fi fost curios cu ce-o sa aleaga el daca si cand o sa ma impiedic.

Dar eu cand sunt hotarata, sunt hotarata si nici macar faptul ca am primit azi un e-mail care imi dadea de stire ca mamaliga mea cu sarmale circula pe internet cu numele altora pe poza ( marlani.ro ) nu m-a descumpanit. Prea tare. Nici macar nu glumesc. Si unde mai pui ca de la ei  a preluat-o o   domnisoara de prin  Valcea, care zice  despre  cuptorul meu ca e iglu si asa mai departe. N-am stiut ca asa impact are mamaliga, cand in cele  din urma explodeaza. Iar pe cei din Valcea nu ma supar, ca pe acolo trece Oltetul. Bine ca n-am zis vreodata ca ”Nu ma mai mira…” Ba ma mira, dar asta e.

Asa ca sa revenim la prazul nostru. Ca azi pana si colega mea din Craiova, care e  fata buna, a parut suparata pe mine. Cine stie ce s-o fi asteptat sa fac sau sa zic si eu n-am cuplat la timp. Ce sa-i faci, asa e cand esti  de mamaliga. Dar uite acum, iute-iute sa lamurim cum am facut cu prazul.

L-am spalat bine, am curatat cozile, am taiat rondele din partea alba.

Rosiile le-am oparit un minut, apoi le-am trezit cu apa rece. Cam asa cum s-au petrecut lucrurile si cu mine in povestea de mai sus. Apoi le-am taiat felii frumoase (si zambitoare, ca ce altceva e de facut, decat sa mergem inainte).

Am pus o manuta de masline. Am mai turnat un strop de ulei.  Sare n-am mai pus, doar putin amestec de ierburi de Provence (rozmarin, cimbru, maghiran, busuioc, oregano si levantica) si le-am dat la cuptor.

Asa se explica ca Ron a fost multumit cu aroma.

Iar faptul ca se poate manca  si calda si rece m-a multumit si pe mine.

Ca altfel cum se impaca reteta asta cu planul meu de-a o trimite proaspata la Cluj, la prietenuta mea.

“Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca!” zice vorba. Tu ce zici, draguta mea Getuta?

 Sa auzim numai de bine!