Vi se intampla si voua, uneori, sa va placa de cineva sau de ceva la prima vedere, fara sa stiti prea bine cine/ce e si, respectiv, cu ce se mananca? Sau pur si simplu sa va licareasca privirea cand le auziti numele, care vi se pare deosebit, melodios si imbietor la veselie?
Sau cand un cuvant pe care chiar daca l-ati mai fi auzit pana atunci, sa va atraga dintr-o data atentia si parca de bucurie ca l-ati bagat in seama, sa apara din nou, de mai multe ori, intr-o perioada scurta si din mai multe surse?
Ei bine, eu ma desfat in ultima vreme cu astfel de intamplari fericite, asa incat nici nu m-am mirat prea tare, cand in aceeasi saptamana MACHE a devenit cuvantul care mi-a dansat prin urechi si prin fata ochilor.
Mai intai, cand am intrat in " Marché Istanbul" magazinul turcesc de unde cumpar de obicei halva, bulgur si uneori mici vasute din cupru. De data asta, mi-au atras atentia inca de la intrare, niste evantaie din hartie.
Desigur, asa cum banuisem, nu erau de vanzare, dar entuziasmul e molipsitor. Si cand patronul mi-a vazut incantarea cu care l-am intrebat despre ele, mi-a oferit sansa de-a negocia :
”Cat dai pe ele?” m-a intrebat.
Eu, rapid, in gand: ”10 dolari”, dar stiind ca sunt mana larga si oricat mi-ar fi cerut el, eu as fi dat mai mult, din proprie initiativa, am zis, cu voce tare: ”Cat ceri!”
Nenea: ”5 dolari”
Eu (fericita): ”Bucata?”
Nenea: “Amandoua! Sunt doar din hartie mâché. ”
Cu incantare si mai vizibila, am zis : ”Deal!” adica am pecetluit targul.
Si am fost amandoi multumiti. Si aici nu ma refer la pretul cerut/obtinut. Ci la faptul ca fericirea sta, intr-adevar, in lucrurile simple.
M-am abtinut sa zburd ca un mielut, de bucurie. Iar nenea a zambit si el.
Apoi, dupa cateva zile, cand am mers la “Galleria Market”, unde de obicei merg cand intentionez sa cumpar verdeturi si uneori ma “trezesc” cumparand… fleica.
De data asta, am vazut o salata verde, micuta, care pana si mie mi s-a parut imbietoare. Salata Mâche (Valerianella locusta). Ce e asta? Salata mieilor. Denumirea asta i se trage de la forma frunzelor, asemanatoare cu limba mieilor.
Ce treaba am eu cu salata mielior?
Ma duce cu gandul la zapada mieilor, care in fiecare an, la inceputul lunii aprilie si pe care noi, adica D.A.N.(prietenul nostru) si cu mine o numim “ninsoarea aia a noastra”.
“Care e aia?” ne intreaba cei care inca nu stiu despre ce vorbim:
“Cea din 2 aprilie” raspundem amandoi, cu un zambet ghidus, dar ce-i drept, cam stramb.
Aici e cea din 2 aprilie 2011.
Si gluma-gluma, dar in fiecare an, asa a fost.
Asa ca nu degeaba se zice, (si eu cred, asa ca spun din nou): “Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca!”
Anul asta, mi-am propus sa dau o altfel de culoare zilei cu pricina. Si sper ca o sa fie soare. Chiar daca o sa-si arate dintii.
Asa ca uite ce-a iesit: Salata mieilor (Mache), cu ciuperci de iarna (Enoki). Zmeura am pus-o de la mine, pentru ca intotdeauna se gaseste cineva care sa vrea o “pata de culoare”, cand sansele sunt 50-50. Ce va fi anul acesta, in 2 aprilie? Zapada sau soare?
Pana sa ne lamurim, sa va spun cum am facut salata:
Toate ingredientele se spala si se scurg de apa.
Ciupercile si salata se desfac din manunchi, apoi se amesteca cu ridichile taiate felii subtiri, zmeura si rosiile.
Am facut o vinegreta din zmeura , ulei de masline si otet balsamic.
Mi-a placut cu-adevarat, asa incat v-o recomand. Cu caldura. Si nu glumesc.
Sa auzim numai de bine!
P.S.
Daca o sa am cumva momente de indoiala, atunci cand pare ca lucrurile sunt pe cale sa se schimbe, atasez aici, pentru o sursa de optimism, poza din 2 aprilie 2012. Se schimba, intr-adevar. In bine!
Sa auzim numai de bine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu