E placut sa-ti pastrezi obiceiurile (bune) chiar si atunci cand traiesti intr-un oras cosmopolit in care (mai toata) lumea are intelegere pentru obiceiurile tuturor. Desi mare lucru nu inseamna pentru multi din jurul meu obiceiul frumos de a darui sau primi martisoare in prima zi a lunii martie, eu mi-am pastrat intreaga zi optimismul, mai ales ca vazusem dis-de-dimineata fotografii frumoase de acasa, cu martisoare si flori.
Asta (si o cafea mica si tare, din alea sa stea lingurita drept in cana) m-a ajutat sa adun suficienta energie pozitiva incat sa va povestesc cum am mesterit in casa ravioli cu spanac. Cu gandul la cei care stiu cu-adevarat semnificatia firului alb si rosu, impletit.
Asa ca, pentru ca inca pare sa mai fie prin zona gaina aia cu ouale de aur, am luat si eu trei oua, am pus 300 grame de faina, un praf de sare si in loc sa le fi framantat cu naduf, am zis sa dau satisfactie si mixerului meu supra-calificat care daca ar sti sa vorbeasca ar cere cu siguranta mai des provocari mai mari decat ce face el de obicei. Bate frisca.
Apoi, pentru ca aluatul trebuie sa se odihneasca, m-am lasat si eu prada visarii, pret de cateva minute.
Mi-am amintit (iar) cum faceam (ca-mi dadea mana) cand eram tanara si mergeam in vacante la bunici. Dormeam pana tarziu. Si nu ma deranja deloc cand auzeam mersul usurel al bunicii mele, cand intra in camera in care dormeam. Deschideam ochii si o priveam in liniste cum, daca era zi de sarbatoare isi scotea din dulap fusta neagra, plisata si bluza alba ”cu pui”, adica niste buline negre, micute.
Iar daca era zi de lucru, de multe ori venea sa intinda pe masa, pe un stergar curat pe care il tesuse in lunile de iarna, o frumusete de “lasca” galben-aurie, s-o lase sa se usuce si sa se odihneasca putin. Ca asa-i place aluatului de taietei.
Apoi ma spalam cu apa rece de izvor, dar bunicul tot ma tachina: ”Iar nu te-ai spalat pe ochi. Ca tot negri au ramas”. O priveam pe bunica cum rula aluatul, il taia in firisoare fine, iar taieteii ce ieseau erau atat de imbietori, incat cu siguranta de la ei vine numele supei de pui pentru suflet.
Dar sa nu cadem in melancolie, acum ca vine primavara. Sa revenim la muncile noastre. De placere.
Am adunat de pe unde asteptau cumintele sa-si intre in rol: spanac, branza ricotta, o ceapa mica, putin usturoi, sare, piper si nucsoara.
Am pregatit umplutura:
Am oparit (cateva minute) spanacul in apa sarata si un varf de cutit de bicarbonat (ca spanacul sa ramana ca Verde-imparat, tanar si frumos, nu sa fie ca iarba-broastei, ca ratele inca nu s-au intors din tarile unde s-or fi dus ele, ca auzisera ca e cu-adevarat cald si bine).
Am calit putina ceapa si usturoi.
Am adaugat spanacul oparit si scurs de apa.
Dupa ce s-a racit putin, am amestecat cu branza (ricotta).
Apoi am intins aluatul, nici prea subtire, nici prea gros si l-am taiat.
Am pus cate o lingurita de umplutura, am umezit cu apa marginile si am unit inimioarele doua cate doua.
Pe cand sa le pun la fiert, gandindu-ma ca “Uite ce frumoasa e asta petecita, galben cu rosu”, am vazut la geam un trandafir. Galben cu rosu. Va spun si asta asa, ca sa nu va mai intrebati daca merita efortul sa faci in casa ravioli cu spanac.
De acolo incolo, totul a parut si chiar a fost mult mai usor si mai rapid. Ca asa merg lucrurile cand esti cu inima senina.
Am pus la fiert inimioarele, in doua vase, cu gandul sa ramana culorile intiale. Dar inimioarele voiau sa se uneasca, ca oricum asa stiu ele ca e mai bine.
Cand sunt fierte se ridica la suprafata apei.
Apoi se scurg. Le-am calit in putin unt.
Am planuit sa fac un sos alb din unt, parmezan si smantana dulce. De emotie era sa uit de el.
Am presarat praf de nucsoara.
Vinul ghiurghiuliu e chiar bun si el.
Va trimit si voua o portie, cu mare drag. Sa va bucurati, din toata inima, de o primavara frumoasa!
Sa auzim numai de bine!
Un amestec tandru de primavara, melancolie, iubire si un Martisor cum numai tu stii sa ni-l oferi!
RăspundețiȘtergere