Sa va spun de la inceput cum sta treaba cu friptura asta, sa n-avem vorbe, c-am stiut si voua nu v-am spus. N-am nici un merit in creatia ei, ca e treaba de baieti. Adica e viziunea lui Adi si opera lui Sorin. Atata doar ca de cand am vazut-o pe pagina lui Adi Hadean, oricum m-am invartit si oricat m-am sucit sa scap de gandul ei, nu s-a lasat de mine, ca scaiul de lana batrana. Dar eu am insistat cu gandul meu cel cuminte, ca o sa ma tin tare, oricat de pofta mi-ar fi. Gandul cel dintai imi dicta sa sar pe loc din fata computerului, dar n-aveam pe ce sa pun mana si sa fac, ca fleica nu era de gasit la acea ora tarzie. Asa ca am plecat resemnata la culcare, ca daca nu e bine sa te culci cu stomacul plin, macar poti visa la ce si cum iti place.
Ieri, cand ma intorceam de la serviciu, am intrat la un magazin sa cumpar niste fructe si verdeturi. Imi propusesem sa fac “pachetele de primavara” si sa vi le arat si voua. Zis si facut. Am luat castraveti, papaya si ce mai era in proiectul meu si toate bune si frumoase pana am ajuns langa fleica de porc. Am rezistat (cateva secunde) tentatiei. Apoi am pus mana pe un pachetel care se potrivea de minune cu o friptura chiar ca-n poftele mele cele mai nebune. Am pus pachetelul la loc. Am trecut cumintica inspre sectorul cu pesti. Ca cica de astia e bine sa mancam, nu se bat cap in cap cu sfaturile dieteticienilor.
Dar nici vorbele din batrani nu se uita asa de usor, asa ca “leguma cea mai buna este porcul” e mai mult decat o zicala pe placul inimii mele. E un fapt. Si cu astea nu te joci, faci cum iti spune inima, ca nu degeaba se zice: ”Decat sa-ti para rau, mai bine sa-ti fie rau”. Asa ca m-am intors din nou la frigiderele cu carne si de data asta am privit mai atenta pachetul la care imi ramasese gandul. Avea si soric, grasime nici prea multa, nici prea putina, ce mai….nimic nu e intamplator, mi-am zis. Daca mi-a sarit asta in ochi e spre bine, o sa fac friptura aia si basta, sa pot sa-mi vad mai departe de viata mea, nu sa ma chinuie dorinte neimplinite.
De acolo incolo toate s-au limpezit: O s-o iau cu inima impacata, dar n-o sa facem si cartofi gratinati langa ea. Poate doar o salata de varza rosie, sfecla si ceapa. Dar fara un coltuc de paine proaspata tot cred c-ar fi ca “fasolea fara sare”. Las’ ca vad eu cand ajung acasa ce si cum facem. N-are rost sa va inspaimant si pe voi si sa va povestesc ce vant turbat ridica de pe drum tot ce ii statea in cale. Am ajuns acasa cu bine si cu motivarea ca (iar) de la Adi Hadean mi se trage gandul asta indraznet.
Cu friptura asta e o poveste fara de sfarsit, se pare. Pentru ca anul trecut, cand au fost parintii la noi, se intreceau amandoi sa ne gateasca cate ceva pe plac, iar tatalui meu atat i-am cerut : ”Friptura de Turda”. Si el s-a tot lasat rugat, ca ba nu-si amintea daca s-o tina in lapte sau nu, ba zicea ca stie el ca noi nu vroiam sa mancam (desi ne place) untura si ca ce-o sa facem cu ea, pana am inceput, eu si mama sa radeam cu el si sa-l tachinam ca acum da inapoi, ca nu e frumos sa se laude si sa nu faca, pana s-a apucat bietul om si ne-a implinit pofta ce-am poftit. Sa nu ne mai tinem de capul lui. Si sa ne saturam odata. Ceea ce s-a si intamplat. Si uite ca in curand se implineste anul de la intamplarile astea de familie si acum s-a repetat istoria, cu variatiunile despre care deja v-am spus.
Asa ca am ajuns aseara acasa destul de tarziu, am etalat verdeturile si frumusete de fleica, am mai facut una-alta prin casa, v-am impartasit si voua cum sta treaba cu ouale umplute cu ciuperci si apoi am mers la culcare. Mereu fac ce fac si adormim tarziu si-apoi ma chinuie gandul ca iar o fim impiedicati dimineata.
Dar cum sa dormi linistit, cand ai treburi neterminate. Mi-am amintit dintr-o data ca: “N-am frecat fleica cu SARE!” Am sarit sprintara din pat cu tot cu maimutoii de pe pijama, am dres lucrurile si apoi am dormit putin si bine. Am muncit azi la serviciu mult si cu avant, cu gandul ca faptul ca am printat reteta “ Friptura de Turda, varianta Adi Hadean” o sa dea roade. Si ce ziceti de puterea gandului pozitiv? Cand am intrat in casa, mirosea atat de imbietor incat abia am asteptat sa si gustam. Zambetul pana la urechi la vederea acestei frumuseti imi staruie pe fata si acum, cand va scriu. Daca credeti ca din feliuta asta am mancat amandoi, ei bine… sa stiti ca cei ca mine, copii singuri la parinti, mai degraba dau jucaria cu totul decat s-o imparta cu cineva. Iar lui Ron, cainele, nu i-am dat, in ciuda glasului ba rugator, ba ascutit cu care ne-a averizat ca nu e frumos ce facem: Mancam singuri, fara el. Dar noi ne-am vazut de portiile noastre, ca niste parinti “vitregi” ce ne aflam. Asta nu e chiar asa, il iubim nespus, dar el e la regim. Dar despre ce mananca el…asta e alta poveste.
Din bunatatea asta am mancat doar noi doi. Si n-am nici o parere de rau. Ba dimpotriva, sunt ca pisoiul ala care tocmai a terminat treaba ce-o avea cu borcanul de smantana pe care pusese ochii.
Cat despre tine, Adi Hadean, daca vrei sa-ti dau pace si sa nu te mai pomenesc atat de des si sa ma bag in vorbe si sa mai si fac fapte ca tine, atunci te rog sa publici doar retete cu legume si legume si legume. C-atunci o sa vin si eu ca Bula, cand s-a dus la juriul care anuntase ca va fi un concurs de frumusete, sa le spuna ca: ”Eu am venit doar sa va spun ca pe mine sa nu contati.”
Sa auzim numai de bine!
:)
RăspundețiȘtergere